Cosul tau

🚚 Transport gratuit la toate comenzile peste 250 lei, doar cu cardul.

Skin cycling – noul trend în materie de skincare

So Young ladies, let’s talk Skin cycling!  

Nu, nu este vorba de ciclism, dar este la fel de simplu de învățat ca mersul pe bicicletă! 

Ce este Skin Cycling?

Cu siguranță ai auzit vorbindu-se peste tot despre noul trend – skin cycling, dar ce presupune această nouă tehnică de îngrijire a tenului și de ce este adoptată din ce în ce mai mult de comunitatea #skincare? 

În primul rând, așa cum îi spune și numele, „skin cycling” este o rutină de seară ce se bazează pe un ciclu de îngrijire a pielii ce trebuie repetat odată la 4 zile, în fiecare seară prioritizând câte un singur ingredient activ, astfel oferind pielii „zile de odihnă” și de recuperare după utilizarea anumitor produse mai puternice.

Apărut recent în Statele Unite, principiul dezvoltat de Whitney Bowe (medic dermatolog) este unul simplu și eficace: în loc să încărcăm tenul cu toate produsele pe care le avem pe etajeră fără să vedem niciun efect real, vizibil, „skin cycling” pledează pentru revenirea la elementele de bază – un produs care acționează singur în fiecare noapte, profund și durabil.

De ce să încerci Skin Cycling?

Având în vedere că atunci când vorbim despre o rutină de skincare sănătoasă și eficientă pentru tenul tău less is more, ce poate fi mai potrivit decât skin cycling? 

Această rutină inovatoare aduce împreună beneficiile ingredientelor active, cum ar fi acizii din exfolierea chimică, efectul puternic al retinolului și hidratarea profundă a serumurilor și cremelor, creând un mariaj perfect ce îți va estompa cicatricile, hiperpigmentarea, va reda strălucirea tenului și te va aduce mai aproape de mult râvnita  „glass skin”. 

Cum e posibil ? Iată cum funcționează, noapte de noapte, tehnica de skin cycling:

Noaptea nr. 1: Exfoliere

 

Pentru început, etapa de exfoliere va elimina celulele moarte de pe stratul de suprafață al pielii, celelalte produse fiind capabile să ajungă mai în profunzimea pielii, deci vor funcționa mai eficient. După aceea, este foarte indicat să hidratezi tenul proaspăt exfoliat, însă atenție – ce este prea mult strică, deci sfatul nostru este ca exfolianții chimici să fie prioritizați, deoarece sunt mai blânzi decât un scrub fizic (astfel vei evita iritațiile și roșeața).  

Noaptea nr. 2: Retinoizi

În a doua noapte, aplicați un produs pe bază de retinol, sub formă de ser sau cremă. Acest derivat al vitaminei A stimulează reînnoirea celulară și producția de colagen, ceea ce îl face un aliat împotriva ridurilor, petelor maronii sau coșurilor mici. Cu toate acestea, trebuie reținut că acest ingredient puternic necesită un test de toleranță a pielii în prealabil și, mai ales, ca doza recomandată de produs nu trebuie depășită niciodată (o picătură de dimensiunea unui bob de mazăre) pentru a evita orice reacție adversă.

Pentru cei deosebit de sensibili la retinoizi, este o idee bună să vă hidratați mai întâi în jurul zonelor sensibile (spre exemplu sub ochi și în colțurile nasului), înainte de a pune retinoidul. Dacă pielea se simte încă uscată, poți hidrata din nou tenul, pe deasupra retinoidului. Atenție însă, nu este recomandată folosirea retinoizilor în timpul sarcinii! 

Nopțile nr. 3 și 4: Recuperare

Ultimele două nopți ale ciclului reprezintă o pauză binemeritată dedicate pentru bariela pielii, deci ne vom focusa exclusiv pe reparare & regenerare. Așadar, asta înseamnă că niciun ingredient activ nu este implicat în rutină. Tot ce trebuie să faci este să cureți pielea și să folosești o cremă hidratantă dacă este nevoie (poți aplica un ser hidratant înainte de crema hidratantă), așa vei hrăni microbiomul pielii și îl vei pregăti pentru începerea unui nou ciclu de 4 nopți. 

Cum să îți creezi rutina proprie, skin cycling style?

Let’s go back to the basics și să vedem cum poți să-ți începi aventura de skincare chiar cu skin cycling! Nu este nevoie să investești în multe produse, tocmai de aceea este perfect pentru începători. Așadar, vei avea nevoie de un exfoliant (cum ar fi acidul glicolic sau acidul salicilic), un retinoid (o primă alegere potrivită ar fi retinolul sau retinaldehida), un serum și/sau o cremă hidratantă (optați pentru un unguent sau o cremă îmbogățită cu acid hialuronic și ceramide). 

Pașii următori sunt clari & simpli –  trebuie urmat ciclul de 4 nopți consecutive : 

Noaptea 1 : Curățare, Exfoliere chimică, Hidratare

Noaptea 2 : Curățare, Tratament cu retinoizi, Hidratare

Noaptea 3 : Curățare, Hidratare

Noaptea 4 : Curățare, Hidratare

Sistemul alternant se dovedește a fi cheia succesului acestei metode, deoarece include atât zile de „antrenament”, cât și zile de „recuperare” – aplicarea a două produse eficiente, dar potențial iritante (exfoliantul și retinolul) două zile la rând, urmată de două nopți de „odihnă” – această alternanță permite pielii să tolereze mai bine ingredientele active și să asimileze în același timp maximul de beneficii din componența acestora.

Cu toate aceste ingrediente în mână și pașii bine stabiliți, tot ce rămâne de adăugat este răbdarea și perseverența în aplicarea lor. În funcție de modul în care pielea ta răspunde, poți intensifica sau nu rutina (este indicat să ceri părerea unui dermatolog în caz de reacții adverse, mai ales în cazul tratamentului cu retinoizi).

SoYoung tips:

Pentru că ținem la tine și la tenul tău, vrem să ne asigurăm că ai parte de cele mai bune rezultate în materie de skincare. De aceea, nu uita că posibilele alergii sau probleme dermatologice în funcție de tipul tău de ten trebuie să primeze înaintea oricărei forme de skin cycling sau alte rutine trendy de îngrijire a tenului! De asemenea, nu ezita să ne scrii pentru a te consilia în alegerea produselor potrivite!

Cu dragoste pentru tine și tenul tău,

So Young 💚

One comment

  1. Elmira Ciontoloi

    Foarte informativ articolul. 🥰

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Livrare in toata Romania

Gratuit la peste 200 RON

14 zile drept retur

Banii inapoi garantat

Produse certificate

Testate in laborator si certificate

Platesti in siguranta

BT iPay / MasterCard / Visa