
Bună,
Sunt Alexandra
fondatoarea conceptului de frumusețe naturală SoYoung.


De ce „SoYoung”?
Dacă ar fi să traducem din engleză, știm cu toții ce înseamnă, cu atât mai mult că spre asta tindem, să fim și să rămânem tineri. În limba coreeană, So Young înseamnă eternitate, frumusețe, prosperitate. Nu mi-a luat mult să-mi dau seama că esența acestor două cuvinte rezonează cu ceea ce simt despre frumusețe și reprezintă în totalitate conceptul pe care îmi propun să îl dezvolt.
Mi-aș dori, în primul rând, să te lași să mă cunoști pentru că doar așa vei înțelege exact de unde am pornit cu acest vis, iar mai apoi, mi-aș dori să te cunosc și eu pe tine pentru că intenționez să ofer fiecărei femei care intră în comunitatea So Young o consiliere personalizată și potrivită nevoilor ei. Astfel, vom reuși să minimizăm risipa de resurse materiale și produse nepotrivit alese pentru că da, SO YOUNG este și despre produse de îngrijire personală, atent alese și testate, înainte de toate, de mine, pentru a garanta eficiența și calitatea lor.
Întotdeauna am fost atrasă de frumos și frumusețe, iar fiecare domeniu în care am activat a gravitat în jurul acestor aspecte. Mi-am început activitatea profesională încă de pe băncile facultății, iar după mai multe încercări în diferite domenii, mi-am dat voie să recunosc că, de fapt, îmi doresc să îmbrățișez domeniul frumuseții, în pofida studiilor și joburilor pe care le avusesem până în acel moment. Astfel, am ales să mă dezvolt inițial ca make-up artist.
Au urmat multe cursuri de perfecționare, masterclass-uri, studii și cercetare, pentru că întotdeauna mi-a plăcut să aprofundez domeniul și să mă dezvolt cât mai mult, și pot spune că de când am îmbrățișat această carieră am înțeles exact spre ce vreau să mă-ndrept. Datorită complexității acestei meserii, am realizat că una dintre bucuriile pe care mi le generează este însăși interacțiunea cu clientele mele, zâmbetul de încântare și mulțumire de la final.
Balance your own beauty!


Fiind adepta naturaleții, a frumuseții individuale ce presupune și mici imperfecțiuni, îmi doresc ca fiecare femeie cu care interacționez să se descopere într-o forma cosmetizată, dar foarte personală. Nu mi-au plăcut niciodată șabloanele și am tins mereu spre sine. De-a lungul anilor am realizat, din păcate, că destul de multe femei, în special cele tinere, consideră machiajul o formă de mascare a presupuselor imperfecțiuni și că tot mai multe tind către același pattern, din lipsă de încredere în ele generată de „trendurile” cu care suntem doborâte zi de zi, pe toate canalele media și care nu fac decât să ne debusoleze și mai mult.
Discutând cu ele, mi-am dat seama că majoritatea își doresc să descopere produse minune care să rezolve diferite „probleme” cu care se confruntă (acnee, deshidratare, riduri, etc.), dar, din păcate, nu au o rutină de îngrijire potrivită nevoilor lor. Aleg cu ușurință să cumpere produse de make-up, dar se gândesc de două ori atunci când vine vorba de creme, serumuri, produse care să le ajute cu adevărat să obțină tenul radiant pe care și-l doresc. Pe de altă parte, există și categoria celor care cumpără foarte multe produse pentru că le-au văzut promovate sau recomandate, însă nu țin cont (nu știu) dacă li se potrivesc cu adevărat.
De aici a plecat dedicarea și pasiunea mea de a aprofunda domeniul skincare, din dorința de a vă ajuta să înțelegeți importanța unei rutine de îngrijire corectă și adaptată nevoilor voastre, care să vă ofere tenul pe care, mai apoi, să nu vă mai doriți să-l transformați, ci doar să-l evidențiați. SĂ VĂ AJUT SĂ ECHILIBRAȚI FRUMUSEȚEA PERSONALĂ.
De ce am ales cosmeticele asiatice?
Pentru că le folosesc de mai bine de 6 ani și am avut timp să înțeleg pe propria-mi piele calitatea lor. Sunt iremediabil cucerită de ele, dar mai ales, rezonez foarte mult cu conceptul de frumusețe asiatic. Probabil ați observat că femeile asiatice afișează mereu un look extrem de natural, fresh, acel aspect tânăr și proaspăt, majoritatea ne arătându-și vârsta. Au o adevărată tradiție în ceea ce privește ritualul de frumusețe care se înrădăcinează încă din adolescență. Se pune accentul pe a avea un ten sănătos, curat și luminos.
Premisa dupa care se ghidează asiaticii când vine vorba de frumusețe constă în prevenție și, mai apoi, tratare. Cercetând, am înțeles cât de mult accent pun ei pe știință și tehnologie, de aici și faptul că vin mereu cu inovații. Sunt foarte atenți când vine vorba de alegerea ingredientelor, ne mai vorbind de tehnologia pe care o folosesc. Ministerul Sănătății din Coreea de Sud nu permite utilizarea în procentaje dăunătoare a ingredientelor care pot fi toxice organismului. Din acest motiv, companiile investesc constant în cercetare și dezvoltare pentru a crea produse inovative care să se ridice la exigențele impuse de guvern. În plus, produsele nu sunt doar foarte bune, dar au și un raport calitate/preț corect.
Acum că am trecut împreună prin povestea SO YOUNG, te invit să analizezi gama noastră de produse și să nu eziți să apelezi la mine pentru toate neclaritățile și întrebările pe care le ai. Sunt aici și îmi face mare plăcere să te ajut să alegi produsele potrivite ȚIE!
LET’S BALANCE OUR OWN BEAUTY!
